Meteorul Magic:
Candva, istoria Pamantului
A fost schimbata de o cometa divina,
Ce ne-a purtat Mantuitorul.
Stravechii zei departe fost-au alungati.
Eu sunt un meteor nemuritor
Ramas din coada acelei comete
Si ii intreb pe fostii zei doar:
"Ce mai faceti voi?"
Planeta Mercur:
Am fost zeul comertului,
Dar azi... fac doar afaceri simple
Cu variatii de temperatura
Si viteze termice moleculare.
Planeta Venus:
Am fost zeita frumusetii
Si-acum... incerc sa imi pastrez
Mai vechiul farmec
Fardandu-ma cu nori pufosi
Si stralucire variabila.
Planeta Marte:
Am fost zeul razboaielor,
Si-acum, spre a ramane inspaimantator,
Ma ung cu sange
De nitrogen si bioxid de carbon.
Planeta Jupiter:
Am fost stapanul zeilor
Si am ramas acum
Mai-marele planetelor.
Intotdeauna imi anunt
Mai noua-mi calitate
Prin unde radio.
Dar, cand imi amintesc
De gloria-mi pierduta,
Devin chiar foarte furtunos!
Planeta Saturn:
Prea-vechiul meu talent agricol
S-a materializat in tainice recolte
De benzi ce-s paralele cu al meu ecuator.
In schimb, ca fostul zeu al timpului,
Eu mi-am pastrat inelul dragostei
Cu minunata Rhea.
Planeta Uranus:
Eu am fost zeul cerului
Si-am devenit acum numai un punct
De materie ponderala trista.
Pentru protest, mi-a mai ramas
Doar greva
Unei rotatii retrograde.
Planeta Neptun:
Eu am fost zeul marilor
Si am putut pastra
Doar o culoare verde si misterioasa,
Ce ascunde sirene de
Hidrogen, metan, amoniac...
Planeta Pluto:
Eu imi traiesc din plin cumplita decadenta
De la zeul umbrelor
Catre o suspendata lacrima de gheata...
Meteorul Magic:
Bieti zei cu inutile lamentari!
Voi v-ati pierdut numai
Puterea absoluta
Si-ati castigat in schimb
O fascinatie absoluta.
De fapt, chiar va invidiez,
Zei spatiali frumosi si orbi!
Copyright © 1997, Andrei Dorian Gheorghe